Acasă
politică
advertoriale
actualitate
administrație publică
monden
business
economie
cultură
sport
sci-Tech
evenimente
Nu a fost introdusa o sursa
Redacția
880
Joi a avut loc în complexul de la Porte d'Auteuil tragerea la sorți a tabloului feminin de simplu de la Roland Garros 2024. România va avea cel puțin patru jucătoare la startul competiției, iar Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Irina Begu și-au aflat adversarele din runda inaugurală.
Pe tabloul principal ar mai putea ajunge și Gabriela Ruse și Cristina Dinu, jucătoare care se află în ultimul tur al calificărilor de la Paris.
Ana Bogdan (63 WTA) se va duela în turul întâi cu franțuzoaica Elsa Jacquemot (locul 150 WTA - beneficiară de wildcard). Va fi primul meci direct.
Cel mai mult ghinion la tragerea la sorți l-a avut Jaqueline Cristian. Ocupantă a locului 67 WTA, sportiva din România va da peste Jelena Ostapenko în runda inaugurală. Letona este favorită nouă la Paris și a cucerit trofeul la ediția din 2017.
Irina Begu (127 WTA - clasament protejat) va debuta la Roland Garros contra unei jucătoare venită din calificări sau a unei sportive lucky loser.
Cum ar putea arăta sferturile de la Roland Garros 2024 dacă favoritele își vor respecta statutul:
- (1) Swiatek vs Vondrousova (5)
- (2) Sabalenka vs Sakkari (6)
- (3) Gauff vs Jabeur (8)
- (4) Rybakina vs Zheng (7) #RolandGarros